La data de 22 septembrie a.c., poliţiştii l-au depistat, pe raza municipiul Brăila, pe un tânăr care transporta fructe fără a deţine documente de provenienţă a acestora.
La data de 22 septembrie a.c., poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică l-au oprit în trafic, pentru control, pe Şoseaua de Centură a Brăilei, pe un tânăr, în vârstă de 20 de ani, în timp ce transporta cu un autovehicul cantitatea de 91 kg de fructe.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că tânărul nu deţinea documente de provenienţă a acestora.
În baza Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, fructele au fost ridicate în vederea confiscării. Șoferul autovehiculului a fost sancţionat contravenţional cu amendă.