Amendați de Poliția Locală pentru aruncarea gunoaielor în locuri nepermise

În perioada 20–27.07.2021, Poliţia Locală Brăila a acţionat pe raza Municipiului Brăila, poliţiştii locali constatând şi aplicând 162 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 97.505 lei. Pe linia păstrării curățeniei în Municipiul Brăila, polițiștii locali, în perioada analizată, au depistat şi sancţionat 16 persoane, cu amenzi în valoare de 9.500 lei conform H.C.L.M. Brăila nr. 5/2003.

Pentru aruncarea sau depozitarea pe domeniul public, precum şi în alte locuri publice, a reziduurilor de orice natură (menajere, industriale, vegetale, moloz) au fost depistate și sancţionate contravenţional 4 persoane, cu amenzi în valoare de 4.000 lei.

Astfel, S. C., în vârstă de 28 ani, din Brăila a fost sancționat cu amendă în valoare de 1.000 lei pentru depozitarea pe str. Ancorei a unor obiecte de uz casnic vechi, pe domeniul public, în loc neautorizat. De asemenea, B. L.-M., în vârstă de 28 ani, din Brăila a fost sancționat cu amendă în valoare de 1.000 lei, fiind depistat pe str. Vapoarelor nr.2, în dreptul Direcției Strategii, Programe și Proiecte de Dezvoltare, aruncând un ambalaj de carton și mucuri de țigări pe domeniul public, în loc neautorizat. B. A., în vârstă de 58 ani, comuna Chiscani a fost sancționat cu amendă în valoare de 1.000 lei, fiind depistat pe str. C.A. Rosetti, la intersecție cu str. Dimitrie Bolintineanu, aruncând o sacoșă din plastic plină cu gunoi menajer pe domeniul public, în loc neautorizat.

Pentru comercializarea şi consumul seminţelor pe străzi sau în alte locuri publice, politistii locali brăileni au depistat şi sancţionat contravențional 7 persoane, cu amenzi în valoare de 4.500 lei.

R. F.-A., în vârstă de 24 ani, domiciliat în Brăila, pe Aleea Metalurgiei, a fost sancționat cu amendă în valoare de 1.000 lei fiind depistat în parcarea din dreptul Sălii Polivalente consumând seminţe de floarea soarelui şi aruncând cojile pe jos. C. F.-I., în vârstă de 24 ani, din Brăila a primit o amendă în valoare de 1.000 lei, după ce a fost depistat  în incinta părculețului de joacă situat pe str. Decebal, din cartierul Nedelcu Chercea, consumând seminţe de floarea soarelui şi aruncând cojile pe jos. L. F.-N., în vârstă de 14 ani, din Brăila a fost sancționat cu amendă în valoare de 500 lei fiind depistat în Parcul Monument, la Rondou, consumând seminţe de floarea soarelui şi aruncând cojile pe jos.

Pentru fumatul în toate spațiile publice închise, spațiile închise de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii, unitățile sanitare, de învățământ, precum și în cele destinate protecției și asistenței copilului conform Legii nr. 349/2002 modificată de Legea nr. 15/2016, au fost depistate și sancționate contravențional 2 persoane, cu amenzi în valoare de 200 lei.

M. N., în vârstă de 53 ani, din Brăila, și L. D., în vârstă de 44 ani, din sat Perișoru, oraș Ianca, au fost sancționați cu amendă în valoare de câte 100 lei fiind depistați fumând în incinta părculețului de joacă situat pe str. Radu Negru, din cartierul Viziru I.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.