Pentru atingerea obiectivului central din Programul Uniunii Europene de acţiune pentru siguranţă rutieră 2011-2020 şi anume reducerea mortalităţii rutiere cu 50%, în Europa, în cursul acestui deceniu, poliţiştii rutieri brăileni au desfăşurat activităţi de prevenire a infracţiunilor la regimul circulaţiei şi combaterea indisciplinei în trafic.
Astfel, în cursul anului 2018 au fost desfăşurate aproximativ 800 de activităţi educaţional preventive şi au fost organizate şi executate 572 de acţiuni şi controale, din care 509 cu efective proprii și 63 cu alte formaţiuni de poliţie sau în colaborare cu alte instituţii ori reprezentanţi ai societăţii civile.
De asemenea, au fost constatate 657 de infracţiuni, din care 295 la regimul circulaţiei şi 362 de altă natură, şi au fost aplicate 25.416 sancţiuni contravenţionale.
Pe raza de competenţă, în anul 2018, s-au produs 107 accidente rutiere, soldate cu 34 de persoane decedate, 101 persoane rănite grav şi 34 de persoane rănite uşor. Comparativ, în cursul anului 2017 s-au înregistrat 130 de accidente, soldate cu 26 de persoane decedate, 120 de persoane rănite grav şi 43 de persoane rănite uşor.
Principalele cauze care au generat producerea accidentelor grave în anul 2018 au fost: neadaptarea vitezei la condiţiile de drum (14,95%), traversarea neregulamentară a pietonilor (13,08%), pietoni pe carosabil (12,15%) și neacordarea priorităţii pietonilor (10,28%).