Apărarea condusă de Bănel greu de trecut și la Slobozia

Apărarea condusă de Bănel greu de trecut și la Slobozia
Apărarea condusă de Bănel greu de trecut și la Slobozia

Unirea Slobozia a câștigat cu 2-0 (2-0) meciul de pe teren propriu cu CS Făurei. Unirea Slobozia și-a luat tare adversarii strânși în jurului lui Bănel Nicoliță, care a demonstrat și la acest meci că este o nucă tare greu de spart. 

Unirea Slobozia a început în forță din primele minute ale meiului cu CS Făurei și în minutul 7 căpitanul Toma a luat o minge solidar în flanc și a trimis în mijlocul careului de unde Danciu a șutat plasat la câțiva centimetri de bara laterală.

Golul a picat în poarta oaspeților în minutul 17. Constantin Toma și-a potrivit mingea pe stângul și a șutat cu pământul, păcălindu-l pe portarul Aurel Nicoliță, 1-0.

În minutul 22 a fost rândul cu Chebac să scape prin dribling de doi adversari și să șuteze din interiorul careului puțin peste bara transversală. Cinci minute mai târziu, Ibrian a centrat din lateral, mingea a fost întoarsă spre Toma însă șutul acestuia a fost reținut de portar.

Pe finalul primei reprize Hertu a trimis spre poartă, dar mingea a fost scoasă în ultimul moment în corner. Lazăr a trimis apoi cu capul mingea la rădăcina barei laterale, mingea i-a revenit însă un fundaș al celor de la Făurei a scos de pe linia porții.

În ultimul minut al reprizei Toma a fost faultat chiar la limita careului și centralul a indicat punctul cu var, în ciuda protestelor vehemente ale oaspeților. Constantin Toma a executat și Unirea Slobozia a intrat în avantaj de două goluri la vestiare.

În repriza a doua CS Făurei a profitat de relaxarea gazdelor și cu un presing sufocant a trecut la o superioritate din punct de vedere a posesie. Totuși, în minutul 55, Toma a avut șansa triplei. Acesta a luat o acțiune pe cont propriu, a scăpat de un fundaș,și a trimis în fața porții de unde Apostol a respins și mingea a ajuns tot la căpitanul gazdelor, care, din unghi, a trimis mingea în bară.

Unirea Slobozia a rămas din minutul 85 fără Moldovan, eliminat pentru două cartonașe galbene, dar chiar și așa oaspeții termină meciul fără a trimite măcar un șut pe spațiul porții, Stelică Nicoliță trecându-și în cont câteva șuturi spre poartă, dar fără a nimeri cadrul porții.

CS Făurei a jucat în următoarea formulă: A. Nicoliță – G. Niță, B. Nicoliță, S. Agache, M. Mocanu, D. Percă, G. Dragomir, V. Apostol, F. Roată, A. Pușcașu, S. Nicoliță. În repriza a doua Băicoianu l-a înlocuit pe Percă, iar Drezaliu a intrat în locul lui Niță. De menționat că nici la acest meci CS Făurei nu a avut portar de rezervă.

Etapa viitoare CS Făurei va juca pe teren propriu cu CS Afumați, sâmbătă, 21 septembrie, de la ora 17.00.

Echipa din Făurei ocupă locul 11 în clasamentul seriei a II-a din liga a 3-a, cu 3 puncte și golaveraj 5-8.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.