Aplicație destinată pasionaților de pescuit

O aplicaţie pentru telefonul mobil destinată pasionaţilor de pescuit, cu titlul „ePeşte la Brăila” a fost lansată, săptămâna aceasta, în cadrul Programului Operaţional de Pescuit. Aplicația oferă informaţii utile legate de speciile de peşti, flora şi fauna regiunii şi rezervaţiile naturale din zonă.

Proiectul este finanţat prin Asociaţia Grupul Local pentru Promovarea Dezvoltării Integrate a Zonei Pescăreşti a judeţului Brăila (FLAG) şi vizează inaugurarea unui punct de informare turistică pe zona de pescuit şi lansarea unei aplicaţii, prin care se încearcă promovarea unor informaţii utile pentru cei pasionaţi de pescuit.

Prin această aplicaţie, încercăm să promovăm toate aspectele legate de viaţa unui pescar, ceea ce îşi doreşte el să afle, de la locuri unde poate să pescuiască şi ce specii de peşte sunt acolo, la tarife şi condiţii. Aplicaţia a fost lansată în această săptămână. Ca şi informaţii, suntem la nivelul de bază şi vrem să creştem această aplicaţie cu date concrete, informaţii din teren. Împreună cu colegii mei, în perioada următoare, o să începem munca de teren, din instituţie în instituţie, din uşă în uşă, în aşa fel încât cei care accesează această aplicaţie să aibă o informaţie cât mai completă şi corectă. Apelez la administraţia publică, la privaţi, la toţi cei care deţin magazine pescăreşti să ne ajute cu informaţiile necesare ca să îi promovăm„, a declarat directorul executiv al Centrului de Informare şi Documentare pentru Integrare Europeană şi Dezvoltare Durabilă Brăila, Răzvan Popescu.

Cu ajutorul aplicaţiei, toţi cei pasionaţi de pescuit pot afla detalii despre bălţile de pescuit şi legislaţia în vigoare, posibilităţi de transport în teritoriu, dar şi despre magazinele de specialitate cu specific pescăresc, precum şi lista evenimentelor de profil pescăresc. Aplicaţia are şi o secţiune cu titlul „Turist în Brăila”, dedicată oaspeţilor, în cadrul căreia se găsesc informaţii despre cazare, restaurante, agenţii, ghizi de turism şi alţi operatori în turism.

Valoarea totală a proiectului „ePeşte la Brăila” este de 306.359, 91 lei, iar termenul de implementare a lui de 18 luni. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.