Arestat preventiv pentru încălcarea repetată a ordinului de protecție

În urma probatoriului administrat de polițiști din cadrul Poliției Muncipiului Brăila- Biroul Poliției de Proximitate, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, într-un dosar de cercetare penală, ce are ca obiect infracțiunile de încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecție și distrugere, la data de 19.08.2021 un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.

În fapt, bărbatul în vârstă de 44 de ani, în repetate rânduri a încălcat măsurile pe care instanța le-a dispus față de el prin ordin de protecție, deplasându-se la domiciliul mamei sale, în vârstă de 62 de ani, din municipiul Brăila, deși acest lucru îi fusese interzis de instanță, iar acolo ar fi distrus geamurile imobilului în care femeia locuiește.

La data de 20.08.2021, instanța a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila și a dispus față de brăilean măsura arestării preventive, pentru o perioadă de 30 de zile. Tânărul a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.

Polițiștii continuă cercetările în cauză, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila.

 

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.