Tâlhărie într-o casă de schimb valutar
Tâlhărie într-o casă de schimb valutar

În cursul zilei de 07 octombrie a.c., un bărbat, în vârstă de 38 de ani, din Brăila, a fost arestat preventiv pentru tâlhărie.

Luni, 07 octombrie 2019, în jurul orei 14:00, polițiștii au fost sesizați de către un brăilean cu privire la faptul că un bărbat necunoscut i-ar fi sustras suma de 300 de euro unei femei, în timp ce aceasta se afla într-o casă de schimb valutar, din municipiul Brăila.

În urma cercetărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în momentul în care operatoarea i-a înmânat suma de bani persoanei vătămate, o femeie, în vârstă de 32 de ani, din Brăila, din spatele acesteia din urmă, un bărbat necunoscut i-ar fi smuls banii.

Aceasta s-ar fi luptat cu el, reușind să își recupereze suma de 80 de euro, moment în care a intervenit agentul de pază al societății, care l-a imobilizat pe bănuit până la sosirea echipajului de poliție.

Bărbatul a fost percheziționat de polițiști, asupra sa fiind găsită diferența de bani, respectiv cei 220 de euro.

Acesta a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, iar astăzi a fost prezentat instanței, care a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

În cauză a fost întocmit dosar penal și  se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie.

Articolul precedentUn deputat acuză că PSD ține la sertar medicamentele inovative
Articolul următorBiciclist accidentat pe Bulevardul Dorobanților din Brăila