Au băut bine și i-a furat mașina prietenului să se plimbe cu ea

La data de 8 august 2021, în jurul orei 18.00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brăila- Biroul Ordine Publică au identificat un autoturism care se deplasa pe strada Hipodrom, ocazie cu care polițiștii au pornit semnalele acustice și luminoase ale autospecialei, efectuând semnal regulamentar de oprire, însă conducătorul auto a oprit autovehiculul pe Aleea Policlinicii.

Polițiștii l-au identificat la volanul autovehiculului pe un brăilean, în vârstă de 51 de ani.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică, șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea în aerul expirat o îmbibație alcoolică de 1,57 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea probelor de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că autovehiculul în cauză nu aparține șoferului depistat. Acesta, în timp ce se afla în locuința proprietarului, din municipiul Brăila, profitând de faptul că acesta dormea, a luat cheile autovehiculului și a plecat, după care a fost interceptat de lucrătorii de poliție.

Pe numele său a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și furtul în scop de folosință.

Față de brăilean, polițiștii au luat măsura reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, care supraveghează activitatea de urmărire penală în cauză.

În cursul zilei de luni, 9 august a.c., procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila a dispus față de bărbat măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.

”Polițiștii reamintesc faptul că una dintre principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave, care se pot solda chiar cu pierderea de vieți omenești o reprezintă conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice și recomandă tuturor șoferilor să nu se urce la volan dacă au consumat alcool și să aibă întotdeanua o conduită preventivă în trafic” au precizat reprezentanții IPJ Brăila.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.