Bayern Munchen s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor, după 1-0 cu Arsenal

Bayern Munchen s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Arsenal Londra cu scorul de 1-0 (0-0), miercuri seara, pe teren propriu, în manşa secundă a sferturilor de finală.

După 2-2 la Londra, bavarezii s-au impus pe teren propriu prin golul marcat de Joshua Kimmich (63), revenind în careul de aşi al competiţiei după o pauză de trei ani.

Meciul a fost alert, însă ocaziile clare la cele două porţi nu au fost prea multe.

Bayern a avut prima oportunitate de gol, dar portarul Raya a fost la post la mingea trimisă de Jamal Musiala (24).

La poarta cealaltă, Neuer a respins şutul trimis de la 20 de metri de Odegaard (30). ”Tunarii” şi-au mai creat o şansă prin germanul Havertz (40), dar lovitura sa de cap a fost reţinută de Neuer.

Echipa antrenată de Thomas Tuchel a început în forţă repriza secundă, iar Leon Goretzka şi Kingsley Coman au şutat în bară la aceeaşi fază (47).

Bayern a înscris în min. 63, prin Kimmich, care a reluat cu capul centrarea trimisă de Guerreiro.

”Tunarii” au forţat egalarea, însă tot echipa germană a fost mai aproape de gol, prin Musiala (87), care a fost aproape să îl învingă pe Raya cu un şut din unghi.

Ultima ocazie a londonezilor a fost irosită de Odegaard (88), cu un şut în plasa laterală.

Pentru Bayern, Champions League este ultima şansă de a salva sezonul, după ce a fost eliminată prematur din Cupa Germaniei, iar Bayer Leverkusen şi-a asigurat deja titlul în Bundesliga.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.