Luni,15 aprilie a.c., poliţiştii rutieri l-au identificat pe un bărbat care, în timp ce conducea autoturismul sub influența băuturilor alcoolice, a accidentat un biciclist.
Luni după amiază, la ora 17:35, poliţiştii din cadrul Poliției Orașului Făurei au fost sesizați cu privire la faptul că pe raza comunei Jirău a avut loc un accident rutier.
La fața locului, polițiștii l-au identificat pe un bărbat de 34 de ani, din Brăila, și au stabilit că, în timp ce acesta ar fi condus autoturismul pe raza localității, s-ar fi angajat în depășirea unui biciclist de 49 de ani, din Jirlău, pe care l-ar fi acroșat din cauza nepăstrării unei distanțe corespunzătoare față de acesta.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a biciclistului, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Ambii participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că șoferul avea în aerul expirat o îmbibație alcoolică de 0,66 mg/l, iar biciclistul avea în aerul expirat o îmbibație alcoolică de 0,24 mg/l.
Totodată, în cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.