Biroul pentru Protecția Animalelor a devenit funcțional

La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, structura Biroului pentru Protecția Animalelor este prevăzută cu funcții de ofițeri, agenti de poliție și ofițeri specialiști-medici veterinari. Principalele atribuții ale acestei structuri, prevăzute de O.U.G. nr. 175/2020, stabilesc că, atunci când un polițist constată că un animal se află într-o situație de pericol, emite de îndată ordin de plasare a animalui în adăpost pentru o perioadă de 45 de zile.

Potrivit art. 24^1  din O.U.G. nr. 175/2020 pentru completarea unor acte normative cu incidență în protecția animalelor, precum și pentru stabilirea unor măsuri organizatorice, prin animal aflat într-o situație de pericol se înțelege animalul aflat în oricare dintre următoarele situații:

a) animal care a fost rănit sau schingiuit;

b) animal care a fost implicat în lupte între animale sau cu animale;

c) animal domestic sau animal sălbatic captiv asupra căruia a fost practicat tirul;

d) animal folosit pentru dresajul altor animale sau pentru a controla agresivitatea altor animale;

e) animal domestic expus forțat la temperaturi foarte ridicate ori foarte scăzute;

f) animal din speciile ecvidee, bovine, ovine și caprine aflat, fără supraveghere, pe căile de circulație publică.

Totodată, conform art. 24^3 Consiliile județene și Consiliul General al Municipiului București au obligația de a asigura cu caracter continuu și permanent servicii publice de adăpostire a animalelor ce fac obiect al ordinului de plasare în adăpost.

Ordinul de plasare a animalului în adăpost se pune în executare de îndată de către personalul care asigură prestarea serviciilor publice de adăpostire a animalelor ce facnobiect al ordinului de plasare în adăpost, în prezența polițistului care l-a emis.

Legislația privind protecția animalelor reglementează situația tuturor animalelor, inclusiv a celor sălbatice, consfințiind o serie de drepturi și obligații atât în sarcina deținătorilor acestora, cât și în sarcina autorităților și instituțiilor statului!

Structura nou înființată la nivelul I.P.J Brăila, este reprezentată de comisar-şef de poliție Coadă Petru Mihăiță, împuternicit să exercite atribuţiile de şef al structurii, activitatea de ocupare a posturilor vacante nefiind definitivată, până la acest moment.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.