Bobotează în pandemie

Miercuri, 6 ianuarie, după ce s-au încheiat slujbele de Bobotează la biserici, în jurul orei 13.00, părintele protopop Mircea Băncilă, împreună cu un sobor de preoți brăileni, a oficiat o slujbă de binecuvântare pe Faleza Dunării. Deși evenimentul trebuia să se desfășoare doar cu prezența câtorva oficialități, pe Faleza Dunării au fost prezenți câteva zeci de brăileni.

Procesiunea cu fanfara Garnizoanei și cu icoana și aruncarea și prinderea Crucii de lemn din apele Dunării nu s-au mai ținut din cauza pandemiei de Covid-19.

Cei șase preoți au intonat imnul Bobotezei („În Iordan botezându-Te, Tu, Doamne…”) în prezența primarului Marian Dragomir, a președintelui CJ, Francisk Chiriac și a subprefectului Vasilica Vîlcu și s-au rugat pentru pacea și sănătatea brăilenilor.

La final, părintele protopop Mircea Băncilă și-a exprimat speranța că, anul viitor, vom sărbători Botezul Domnului așa cum se cuvine și că ne va izbăvi Domnul de necazuri.

Slujba Bobotezei de ieri, de la Faleza Dunării, s-a încheiat în mod simbolic, cu aruncarea unei cruci de flori albe și roșii în apele Dunării, după ce preoții și oficialitățile au urcat pe șalupa Chira Chiralina și s-au depărtat de mal. 

Imagine

Imagine

Imagine

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.