Brai-cata – pe muchie de cuțit! Operatorul nu va face deszăpezire iar deșeurile menajere nu au fost ridicate astăzi, pe sectorul arondat!

Societatea Brai-cata face cu greu față contractului pe care îl are în desfășurare cu administrația locală. Brăilenii au reclamat faptul că inclusiv astăzi, operatorul nu a ridicat gunoiul menajer din sectorul pe care îl are arondat.

 

SUPAGL Brăila se va ocupa de coordonarea și monitorizarea activităților de deszăpezire în municipiul Brăila.

Pentru asigurarea circulației rutiere în timpul iernii, autoritatea administrației publice locale stabilește următoarele tipuri de măsuri: măsuri pregătitoare, măsuri de prevenire a înzăpezirii și deszăpezire, măsuri de prevenire și combatere a poleiului.

Prin adresa nr. 296/14.10.2019, operatorul de salubritate Brai-cata a adus la cunoștința administrației locale faptul că nu are capacitatea de a angaja servicii de deszăpezire mecanică, eferentă sezonului rece 2019-2020. În această situație, sectorul va fi repartizat celorlalte societăți, ECO și RER.

Și în acest an, dacă se va depune strat de zăpadă, formațiile de lucru vor lucra în ture a câte 12 ore(în intervalul 07.00-19.00, respectiv 19.00-07.00) astfel încât, în municipiul Brăila, să se poată circula în condiții normale.

Până la data de 1 noiembrie, operatorii au obligația de a se aproviziona cu cantitățile necesare de materiale antiderapante, pentru combaterea poleiului, dar și cu carburantul necesar pentru deszăpezire.

La nivelul Primăriei se va institui o Comisie conform ”Normativului privind prevenirea și combaterea înzăpezirii drumurilor publice” care va verifica constant stadiul pregătirilor pentru iarnă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.