Brăila votează! Liderii celor două partide au făcut declarații la urne!

Liderii celor două partide politice care au intrat în turul doi al alegerilor prezidențiale au făcut astăzi declarații la ieșirea din secție.

Primul care a votat a fost președintele PNL Brăila, Alexandru Dănăilă.

”Am votat pentru o Românie normală, în care cu toții să fim egali în fața Legii. Am votat pentru o Românie în care să putem beneficia de servicii medicale și de educație, la standarde europene. Sper ca în următorii cinci ani să trăim într-o Românie normală cu toții”, a declarat președintele PNL Alexandru Dănăilă.

Următorul prezent la urne a fost președintele PSD Brăila, senatorul Ion Rotaru.

”Am votat pentru un președinte care să țină la români și să coaguleze toate forțele sociale și politice din țară, spre un consens național, spre o atmosferă mai bună pentru România, un președinte care să reprezinte cu demnitate și cinste România și interesele ei din exterior” a declarat președintele PSD Ion Rotaru.

La urne s-a prezentat și președintele Organizației Municipale a PNL Brăila, Adrian Tabarac.

”Am votat pentru viitorul meu, viitorul României, o Românie europeană, am votat pentru o normalitate. Vreau să-i îndemn pe toți brăilenii și pe toți românii să iasă la vot pentru că adevărații eroi ai acestor alegeri nu sunt politicienii ci alegătorii. Astăzi, haideți să fim cu toții eroi”, a declarat președintele PNL, Adrian Tabarac.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.