Brăilenii din mediul rural sfătuiți de polițiști cum sa se ferească de infractori

Săptămâna trecută, poliţiştii compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, s-au întâlnit cu cetăţenii din mediul rural, cărora   le-au transmis recomandări pentru prevenirea implicării în evenimente nedorite, care le-ar putea afecta bunurile, sănătatea sau chiar viaţa ori i-ar putea costa libertatea.

Astfel, cetăţenii din localităţile Bărăganu, Ciocile, Chichineţu, Ulmu, Jugureanu, Movila Miresii, Ţepeş Vodă şi Esna au avut ocazia de a afla de la poliţiştii de prevenire cum să se ferească de hoţi, tâlhari ori escroci, cum să gestioneze neînţelegerile cu cei din jur, astfel încât să nu se ajungă la acte de violenţă fizică şi cum să îşi ferească copiii de agresorii sexuali.

În ceea ce priveşte sfaturile pentru prevenirea furturilor din locuinţe, curţi şi anexe gospodăreşti şi a tâlhăriilor, în atenţia poliţiştilor au intrat preponderent, femeile şi vârstnicii, datorită riscului crescut de victimizare. Aceştia au fost sfătuiţi să fie discreţi în privinţa bunurilor de valoare pe care le deţin, să fie circumspecţi în privinţa persoanelor necunoscute care îi abordează sub diferite pretexte şi încercă să îi convingă să le permită accesul în locuinţă,  să evite să iasă pe stradă neînsoţiţi după lăsarea întunericului, iar în cazul unei agresiuni, să renunţe la bunurile vizate de infractori, dacă integritatea corporală sau viaţa le sunt puse în pericol.

Sfaturi preventive au primit şi copiii, care au fost învăţaţi cum să se comporte când se deplasează pe drumurile publice, când sunt singuri acasă, când merg la joacă, în excursii cu părinții sau în grupuri organizate, precum şi când navighează pe internet, astfel încât să nu fie implicaţi în evenimente negative, care să îi afecteze fizic sau emoţional.  În discuţiile cu minorii, poliţiştii au insistat asupra riscurilor la care persoanele se expun atunci când folosesc telefoanele mobile pe stradă, întrucât aceste obiecte pot atrage atenţia infractorilor şi, în plus, folosirea lor distrage atenţia utilizatorilor de la ce se întâmplă în jurul lor şi în felul acesta nu pot sesiza la timp eventualele pericole.

Pentru prevenirea şi gestionarea corectă a situațiilor de abuz sexual în care ar putea fi implicaţi minorii, părinţii au primit informaţii privind situațiile care favorizează producerea acestui tip de abuzuri, măsurile de prevenire pe care trebuie să le aibă în vedere (inclusiv pentru siguranţa navigării pe internet),  semnele fizice si aspectele comportamentale care sugerează abuzul și modul în care trebuie să procedeze în astfel de cazuri.    

Imagine

Dintre recomandările transmise de poliţişti, amintim: 
    Pentru prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului: 
–    ţineţi uşa de acces în locuinţă sau poarta încuiate, chiar dacă sunteţi acasă; 
–    puneţi lacăte şi la magazii, coteţe ori şoproane şi nu uitaţi să le încuiaţi seara sau când plecaţi de acasă;
–    nu aduceţi în casă sau curte, pentru diferite lucrări, persoane pe care nu le cunoaşteţi; apelaţi doar la firme autorizate pentru efectuarea unor lucrări de întreţinere sau reparaţii ale locuinţei;
–    rugaţi un vecin de încredere să vă supravegheze gospodăria când lipsiţi pentru mai mult timp de acasă;
–    nu permiteţi accesul în casă sau în curte persoanelor necunoscute care pretind că sunt reprezentanţi ai unor firme ori magazine şi vor să vă ofere diferite premii, ori cadouri sau să vă vândă produse la preţuri de nerefuzat;
–    instruiţi-vă copiii să nu lase persoane străine să intre în curte sau în casă;
–    nu vorbiţi cu persoane din afara familiei despre banii sau obiectele scumpe pe care le aveţi acasă şi nu postaţi pe site-urile de socializare imagini cu astfel de bunuri;
–    evitaţi ieşirile în localitate după lăsarea întunericului, mai ales în zonele izolate sau neiluminate; 
–    dacă trebuie să ieşiţi pe stradă seara târziu, alegeţi să fiţi însoţit(ă) de cineva care vă poate apăra în caz de pericol;
–    nu vă lăsaţi atras(ă) în locuri dosnice de către persoane care oferă spre vânzare diferite produse (mai ieftine, de obicei);
–    dacă mergeţi pe trotuar, în apropierea carosabilului, ţineţi geanta pe umărul opus străzii, pentru a evita smulgerea ei de infractori aflaţi pe biciclete sau motociclete.

    Sfaturi adresate părinţilor, pentru prevenirea abuzurilor sexuale asupra minorilor: 

–    comunicaţi cât mai mult cu copilul. Învăţaţi-l să recunoască situaţiile periculoase sau deranjante şi repetaţi cu el modalităţi de ieşire din astfel de situaţii. Trebuie să ştie că poate spune dacă ceva/cineva îi provoacă frică, confuzie, derută sau jenă.
–    fiţi prietenul copilului dumneavoastră. Vorbiţi cu el despre cine îi sunt prietenii şi cunoştinţele. Eventual, invitaţi-i acasă, pentru a le putea observa comportamentul.
–    verificaţi cum, unde şi împreună cu cine îşi petrece timpul liber copilul dumneavoastră. Abuzatorii pot fi şi copiii mai mari, din grupul de prieteni.
–    nu lăsaţi copilul să meargă singur sau cu prietenii în locuri izolate! Locurile unde sunt cel mai frecvent abuzaţi copiii sunt în general zonele unde aceştia nu pot beneficia de ajutor: în pădure, pe câmp, între localităţi, în maşina unui necunoscut la ocazie.
–    explicaţi-i copilului că respectul faţă de adulţi nu înseamnă supunere oarbă faţă de aceştia;
–       stabiliţi împreună cu copilul reguli de utilizare a internetului şi urmăriţi respectarea lor;
–       asiguraţi-vă că ştiţi parolele de acces ale copilului la conturile de pe reţelele de socializare şi fiţi atenţi la prieteniile online pe care ei le întreţin.
–    verificaţi periodic istoricul paginilor de internet accesate de copilul dumneavoastră!

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.