Campanie de verificare a modului de aplicare a prevederilor legale în vederea reducerii riscului de contaminare cu COVID-19, efectuată de ITM Brăila

Luând în considerare necesitatea asigurării in continuare a unei protecții adecvate împotriva îmbolnăvirii cu coronavirusul SARS-Cov, prevăzută de Legea nr.55/2020 privind unele masuri pentru prevenirea si combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, s-a impus  intensificarea controalelor, în vederea verificării și conștientizării angajatorilor cu privire la aplicarea legislației care reglementează stabilirea unor programe individualizate de munca, munca la domiciliu, munca in regim de telemuncă precum si cu privire la asigurarea unui mediu de munca sigur pentru securitatea și sănătatea lucrătorilor.

Potrivit Legii nr.55/2020, prin derogare de la prevederile art.118, alin1 din Codul muncii, angajatorii din sistemul privat, autoritati si institutiile publice centrale si locale, indiferent de modul de finantare si subordonare, precum si regiile autonome, societatile nationale, companiile nationale si societatile cu capital integral sau majoritar de stat, cu un numar mai mare de 50 de salariati, organizeaza programul de lucru astfel incat personalul sa fie impartit in grupe care sa inceapa, respectiv sa termine activitatea la o diferenta de cel putin o ora.

De asemenea acolo unde este posibil, desfasurarea activitatii si organizarea programului de lucru in regim de telemunca sau munca la domiciliu.

Obiectivele campaniei :

  • Identificarea si verificarea angajatorilor care au mai mult de 50 de salariati in vederea constientizarii si determinarii acestora de a organiza programul de lucru astfel incat personalul sa fie impartit in grupe care sa inceapa, respectiv sa termine activitatea la o diferenta de cel putin o ora si de a implementa munca la domiciliu si telemunca, in vederea reducerii riscului de contaminare cu noul virus precum si pe timpul deplasarii la si de la locul de munca si asigurarea unui mediu de munca sigur pentru sanatatea si securitatea lucratorilor;
  • Identificarea angajatorilor care folosesc muncă nedeclarată și luarea măsurilor care se impun pentru respectarea prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă;
  • Verificarea modului in care angajatorii organizeaza transportul de la locul de munca la domiciul si invers si modul in care s-au organizat spatiile destinate servirii mesei de catre lucratori;

Cu aceasta ocazie au fost incheiate 116 procese verbale de control (in domeniile relatii de munca si securitate si sanatate in munca) la 61 angajatori cu un numar mai mare de 50 de salariati.

Principalele deficiente constatate în acțiunile de control au fost următoarele :

  • Neefectuarea triajului epidemiologic la inceprea programului de lucru;
  • Neasigurarea materialelor dezinfectante la intrarea in unitate;
  • Nu au fost afișate la toate locurile de munca  reguli de conduita obligatorie pentru angajați si pentru toate persoanele care intra in spațiul organizat de angajator cu privire la prevenirea îmbolnăvirilor cu SARS-COV-2;
  • Nerespectarea obligației de a tine evident orelor de munca prestate de către salariați;
  • Nu se face dovada plății drepturilor salariale;
  • Angajatorul nu a eliberat adeverințe care sa ateste vechimea in munca foștilor salariați.

În această perioadă, pentru deficiențele constatate în domeniul securității si sănătății în muncă și al relațiilor de muncă au fost aplicate 82 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 79.000 lei.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.