Campanie națională în domeniul servicii externe de prevenire şi protecţie

În perioada 13-15 decembrie 2021 ITM Brăila a desfășurat în cadrul unei campanii organizate la nivel naţional, acţiuni de verificare a modului de respectare a prevederilor legale privind încheierea, modificarea, suspendarea și executarea contractelor individuale de muncă de către angajatorii care desfășoară activități ca servicii externe de prevenire și protecție.

Obiectivele campaniei au fost ”identificarea angajatorilor care nu respectă prevederile legale ce reglementează relațiile de muncă și luarea măsurilor care se impun pentru determinarea acestora să se conformeze dispozițiilor legale în materie; diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea de către angajatori a prevederilor legale menționate și creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă.

”În urma campaniei au fost efectuate controale la 21 de angajatori din judetul Brăila, urmărindu-se  dacă se respectă prevederile legale în domeniul relațiilor de muncă şi au fost luate măsurile care se impun pentru respectarea dispoziţiilor legale în materie.

Totodată, în perioada menţionată, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila au efectuat un număr de 47 de controale (SSM- 22 ; RM-25), iar pentru deficiențele constate cu ocazia controalelor au fost aplicate 30 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 29.000 lei, dispunându-se măsuri de intrare în legalitate cu termene de raportare la I.T.M.” a declarat Liviu Arhire, inspector șef al ITM Brăila.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.