Castraveții românești se vând cu 1 leu/kg la poarta fermei și ajung să coste 7 lei/kg în supermarket

Fermele românești sunt supuse unor presiuni financiare importante în urma mersului pieței actuale. Legumicultorii se plâng că primesc prețuri derizorii pentru producția lor, în timp ce produsele sunt comercializate la prețuri de până la șapte ori mai mari în hypermarketuri.

Un lanț lung și costisitor de intermediari și operațiuni adiționale împiedică fermele românești să primescă un preț echitabil pentru producția lor. De la transport până la depozitare, sortare, poziționare la raft și comercializare cu TVA de 5%, costurile în creștere fac ca fermele românești să se confrunte cu pierderi mari. Soții Pohrib, cultivatori de legume, au arătat că ei vând castraveții în piața din comună cu numai 1 leu pe kilogram, iar un kilogram de castraveți de același tip se comercializează într-un mare lanț de retail cu 7 lei pe kilogram. scrie agrointeligenta.

Informația a stârnit reacții de la fermierii români. Unii au spus că sunt norocoși dacă primesc un leu pe kilogramul de castraveți, prețul la ei în zonă fiind de 70-80 de bani, în timp ce alții spun că au ales să nu vândă la angro, ci să meargă direct la piață la oraș unde dau castraveții cu 2,5 lei pe kilogram. 

La București, kilogramul de castraveți este 8 lei pe kilogram, a spus altcineva, în timp ce altă persoană a susținut că marile lanțuri de retail nu oferă aceeași calitate cum este cea din fermă: ”Problema e, că nu am văzut niciodată, în niciunul din marile magazine, marfă românească de calitate! Țin intenționat (probabil) marfa românească cea mai proastă, doar pt a face antireclamă și automat să se vândă cea care arată mai bine! La ce castraveți frumoși sunt la Matca (cu mici excepții), cei din poze par de acum 100 de ani în urmă!”, a mai spus un fermier.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.