Cătălin Drulă a fost ales preşedinte al USR. Noul lider nu mai vrea „vedetism” și „imaturitate”

Cătălin Drulă a fost ales preşedinte al USR din primul tur al alegerilor, în urma votului online. Rezultatul va fi validat la Congresul din 16 iulie. Noul președinte a obținut aproape 3 sferturi din voturile exprimate și a promis că partidul trebuie să scape de „vedetisme” și „politică imatură”.

Au fost înregistrate 18.177 de voturi şi o prezenţă de 77,17 la sută

Drulă a obţinut 71,34% din voturi, fiind urmat de Cătălin Teniţă, cu 14,89%.

Pe următoarele locuri s-au clasat: Octavian Berceanu – 11,23%, George Ungureanu  – 0,90%, Miroslav Taşcu Stavre – 0, 76%, Alexandru Kiss – 0,53%.

„Este un mandat de a face opoziţie pe bune actualei puteri falimentare, este un mandat pentru organizare şi seriozitate internă”, a declarat Drulă.
 

 
„Colegii mei din USR mi-au dat încrederea unui mandat de a conduce partidul, de a conduce singura forţă modernizatoare, democratică, liberală din România către alegerile din 2024. Este o onoare, le mulţumesc tuturor colegilor mei indiferent de opţiunea avută la aceste alegeri şi încrederea lor mp obligă”, a anunţat Cătălin Drulă, citat de News.ro. 
 
„Cred că peste 71% din colegii mei miau dat încrederea şi le mulţumesc. Am cerut un mandat clar şi partidul USR mi l-a dat, este un mandat de a face opoziţie pe bune actualei puteri falimentare, este un mandat pentru organizare şi seriozitate internă şi este un mandat penyru ca USR să dea premierul şi preşedintele acestei ţări. Aşa putem face acele schimbări pe care ni le dorim cu toţii”, a declarat liderul USR.
 
”Suntem o singură echipă de astăzi, echipa USR. Nu mai avem timp de vedetisme şi de politică imatură”, a spus el.

Rezultatul votului pentru preşedinţia USR va fi validat în cadrul unui congres online ce va avea loc pe 16 iulie. Mandatul lui Cătălin Drulă la conducerea partidului va fi de patru ani.

Sursa: Realitatea Din USR

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.