Ceartă aplanată de jandarmi

Duminică, 14 martie a.c., o patrulă de jandarmerie aflată în misiune de menținere a ordinii și liniștii publice, a observat la intersecția străzii Griviței cu strada 1 Decembrie 1918, din municipiul Brăila, doi bărbați care își adresau cuvinte și expresii jignitoare.

Jandarmii i-au interceptat pe cei doi bărbați, în vârstă de 69, respectiv 43 de ani, iar în urma controlului corporal efectuat celor doi, a fost găsit un cuțit cu lungimea totală de 19 centimetri asupra bărbatului de 69 de ani. Acesta le-a declarat jandarmilor că avea cuțitul asupra sa pentru a se apăra, totodată explicând și motivul pentru care se certau, o sumă de bani nereturnată de bărbatul de 43 de ani. 

Jandarmii i-au întocmit  bărbatului în vârstă de 69 de ani actul de sesizare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “port sau folosire fără drept de obiecte periculoase” , faptă prevăzută și pedepsită de art 372 alin. 1 din Codul Penal. Bărbatul în vârstă de 43 de ani a fost sancționat contravențional cu suma de 200 lei conform Legii 61/1991 Republicată.

 

 

 

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.