Cinci permise reținute în vederea suspendării dreptului de a conduce

Poliţiştii brăileni acţionează, permanent, în municipiu şi judeţ, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, în special a celor comise cu violenţă, pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică, precum și pentru reducerea riscului rutier.

Ieri, 12 mai a.c., poliţiştii brăileni sprijiniți de jandarmi, au acţionat în municipiu şi pe raza județului pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilicite.

De asemenea, polițiștii rutieri au acționat, atât pentru conștientizarea de către cetățeni a riscurilor la care se expun prin nerespectarea normelor privind circulația pe drumurile publice, cât și pentru reducerea numărului accidentelor rutiere.

Astfel, au fost organizate și desfășurate 14 acțiuni și s-a intervenit la 30 de evenimente, 25 dintre acestea fiind sesizate prin apel SNUAU 112. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 171 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 55.280 de lei.

Totodată, ca măsură complementară, polițiștii rutieri au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 5 permise de conducere și au fost retrase 4 certificate de înmatriculare.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.