COD PORTOCALIU și GALBEN în Brăila!

 

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis pentru judeţul Brăila o avertizare meteorologică Cod Portocaliu şi o atenţionare meteorologică Cod Galben, astfel:

– avertizare meteorologică COD PORTOCALIU: în intervalul 03 iulie, ora 10.00 – 04 iulie, ora 03.00, vor fi perioade cu intensificări puternice ale vântului (rafale de peste 80…100 km/h), vijelii, grindină de dimensiuni medii şi mari, frecvente descărcări electrice şi averse torenţiale. În  intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 40 l/mp şi izolat 50…70 l/mp.

Astfel de fenomene se vor semnala la începutul intervalului în centrul ţării şi la munte, iar după-amiaza şi în prima parte a nopţii, mai ales în sud-est.

– atenţionare meteorologică COD GALBEN: în intervalul 04 iulie, ora 03.00 – 04 iulie, ora 10.00, în sud-estul şi local în sudul ţării vor mai fi manifestări de instabilitate atmosferică: averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi izolat 40 l/mp.

Având în vedere fenomenele meteorologice prognozate, în cadrul ședinței extraordinare a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență din 03.07.2019, s-a  dispus luarea următoarelor măsuri:

– obligativitatea înfiinţării serviciului de permanenţă la sediul primăriei;

– întrunirea membrilor CLSU în şedinţă extraordinară pentru stabilirea măsurilor preventive şi pregătirea acţiunilor de intervenţie, dacă situaţia o va impune;

– intensificarea acţiunilor de informare a populaţiei de către membrii SVSU asupra fenomenelor meteorologice prognozate şi pregătirea personalului SVSU pentru intervenţie;

– verificarea tehnicii specifice şi a stocurilor de materiale necesare pentru prevenirea şi intervenţia cu utilajele din dotare;

– verificarea şi menţinerea în stare de funcţionare a mijloacelor de înştiinţare-alarmare, de comunicaţii şi informatică aflate în dotare pentru asigurarea fluxului informaţional-decizional;

– monitorizarea situaţiei privind starea căilor de comunicaţii, infrastructura de transport, energie şi alte utilităţi publice;

– luarea tuturor măsurilor de protecţie a persoanelor şi bunurilor împotriva efectelor provocate desprinderea sau căderea unor elemente din infrastructura de construcţii, precum şi ca urmare a ruperii şi prăbuşirii de arbori;

– monitorizarea evoluţiei fenomenelor meteorologice prognozate, pentru a putea interveni în timp util la apariţia unor situaţii de urgenţă.

În contextul celor prezentate, la nivelul ISU Brăila s-a activat grupa operativă a inspectoratului

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Brăila monitorizează situația operativă prin dispeceratul inspectoratului și prin intermediul autorităților publice locale, unde s-a organizat serviciul de permanență.

Efectivele de pompieri militari și voluntari, precum și comitetele locale pentru situații de urgență sunt pregătite să gestioneze eventualele situații de urgență ce pot apărea.

 

Măsuri de comportare în cazul vântului puternic!

 

Pe durata manifestării vântului puternic, recomandăm populației să se adăpostească în imobile sau spații închise, care le asigură protecția.

În situația în care sunteți surprinși în zone deschise, trebuie să vă îndepărtați rapid de zona în care se manifestă fenomenele și să identificați un spațiu care garantează protecția.

Dacă vă aflați în autovehicul, trebuie să vă îndepărați, pe cât este posibil, de zona în care vântul suflă cu putere. De asemenea, trebuie să rămâneți în interiorul autovehiculului și să purtați centura de siguranță.

Nu în ultimul rând, recomandăm cetățenilor să anunțe imediat autoritățile prin numărul 112, dacă au informații despre persoane care se află în pericol sau alte situații care pot afecta negativ comunitățile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.