Colegiul Național Nicolae Bălcescu Brăila a obținut titlul de Școală ambasador al Parlamentului European

Colegiul Național Nicolae Bălcescu din Brăila a fost ales alături de alte 14 instituții de învățământ din România implicate în acest program, școală ambasador a Parlamentului European. Implementat de către Biroul de Informare al Parlamentului European în România, în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, programul se adresează liceelor din România care vor și pot să își asume rolul de școală ambasador, cu scopul clar definit de a promova valorile și instituțiile Uniunii Europene.

„Felicitări celor 15 licee care au obținut titlul de Școală-Ambasador a Parlamentului European! Le urăm bun venit în familia școlilor EPAS! La ceremonia de premiere – desfășurată online în data de 11 iunie – au participat reprezentanți ai tuturor școlilor candidat, un reprezentant al Minsiterului Educației și Cercetării, precum și reprezentanți ai Biroului de Legătura al Parlamentului European la București. Le dorim succes tuturor elevilor si profesorilor in activitatea de ambasador!”, este mesajul transmis pe pagina programului  EPAS Romania – Scoli-ambasador ale Parlamentului European in Romania.

Programul cuprinde cursuri introductive și aprofundate pentru cadrele didactice din școală pe teme ce țin de Uniunea Europeană și instituțiile acesteia; activități de informare, sensibilizare și conștientizare a adolescenților cu privire la apartenența la Uniunea Europeană și cetățenia activă; realizarea unor echipe compuse din 5 ambasadori seniori – cadre didactice și 15 ambasadori juniori – elevi; amenajarea Punctului de Informare dedicat Uniunii Europene; participarea ambasadorilor seniori coordonatori la cele două cursuri de formare; parcurgerea manualului pus la dispoziție de Parlamentul European cu ambasadorii juniori și alți elevi din școală; realizarea de activități dedicate Zilei Europei și altor teme europene; activități de comunicare pe grupul de Facebook EPAS și prin alte mijloace.

Programul educativ „Școli-ambasador ale Parlamentului European” (EPAS) a fost lansat în toate statele membre ale Uniunii Europene la începutul anului 2017.  Programul urmărește îmbunătățirea cunoștințelor despre Europa și democrația parlamentară europeană în rândul tinerilor. Aceștia sunt familiarizați cu posibilitățile pe care cetățenia europeană le oferă, precum și cu rolul pe care Parlamentul European îl joacă în procesul decizional european.

Imagine

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.