La data de 03 octombrie a.c., poliţiştii au depistat, pe raza municipiului Brăila, 4 persoane care efectuau acte de comerţ fără a îndeplini condiţiile legale.
Miercuri, 3 octombrie a.c., la ora 11:45, poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică au depistat în flagrant, pe raza municipiului Brăila, patru persoane, cu vârsta între 19 şi 47 de ani, din judeţele Mureş, Dolj şi Gorj. Cei patru ofereau spre vânzare, din portbagajul unui autoturism, articole vestimentare din imitaţie din piele.
În baza Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, bunurile au fost ridicate în vederea confiscării. Cei patru comercianţi au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă.