Conducea un tractor cu remorcă fără numere de înmatriculare

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila  efectuează cercetări pe numele unui bărbat care a fost depistat în trafic conducând un ansamblu rutier format dintr-un tractor și o remorcă ce nu avea aplicate plăcuțe cu număr de înmatriculare sau înregistrare.

În data de 04 martie a.c., în jurul orei 10.00, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila au oprit pentru control, pe DJ222F, în apropierea localității Peceneaga, un ansamblu rutier, format dintr-un tractor și o remorcă, condus de un bărbat în vârstă de 66 de ani.

Având în vedere că remorca nu avea aplicate plăcuțe de înmatriculare, polițiștii au efectuat verificări specifice în bazele de date relevante, ocazie cu care au constatat că remorca atașată tractorului în cauză nu este înregistrată sau înmatriculată.

Poliţiştii de frontieră s-au sesizat și efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate.

 

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.