Cătălin Iordache a fost vicepreședinte al Clubului HC Dunărea Brăila
Consilierul PND Cătălin Iordache spune că nu a făcut decât să ceară banii de la CJ pentru echipa de handbal, aceeași echipă pe care consilierul o cataloga ca fiind ”musulmană”.
“Cei de la ANI au considerat că am încălcat legea atunci când am susţinut ca echipa de handbal să primească banii de la Consiliul Judeţean. E un lucru care mă miră, pe care nu îl înţeleg şi care se va lămuri probabil în instanţă. Totodată vreau să spun că cei care ştiu sau cei care doresc pot vedea că UAT Judeţul Brăila este acţionar, potrivit statutului, la clubul respectiv şi că plata banilor către club reprezintă cotizaţia. Nu sunt fonduri suplimentare, nu sunt altfel de bani şi aşa mai departe. Nu mi se pare a fi un conflict de interese. ANI consideră asta pentru că pe lângă faptul că dădeam şi eu nişte bani ca membru susţinător la club am cerut ca domnii de la CJ Brăila să îşi plătească cotizaţia. Vom vedea în instanţă, dacă se va ajunge acolo, ce se va întâmpla”, a declarat consilierul Cătălin Iordache.
Acum, Iordache recunoaște că și el este susținător financiar al echipei, motiv pentru care s-ar afla în conflict de interese. Acesta a afirmat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că dosarul i-a fost deschis în urma unei plângeri venite de la nivelul conducerii Consiliului Judeţean.