
La data de 07 octombrie a.c., polițiștii brăileni au desfăşurat o acţiune în vederea asigurării condițiilor de siguranță a traficului în municipiul și județul Brăila.
Luni, 7 octombrie, la ora 21:40, poliţiştii din cadrul Biroului Ordine Publică l-au oprit în trafic, pe Șoseaua Focșani, pe un tânăr, în vârstă de 28 de ani, din satul Polizești, comuna Stăncuța, în timp ce conducea o mașină.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că acesta are permisul de conducere reținut și nu are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis.