Contre între Ioniță și Dragomir în ședința CLM Brăila

În ședința CLM de luni, 30 septembrie, consilierii PNL s-au abținut la proiectul privind aprobarea utilizării sumei de 56.000 mii lei din excedentul anula al bugetului local al municipiului Brăila pentru finanțarea secțiunii de dezvoltare.

Consilierul liberal Sorin Ioniță l-a întrebat pe primarul Dragomir dacă suma de 9.200 mii lei, reprezentând contribuția municipiului Brăila la obiectivul de investiții ”Bazinul olimpic de înot” cofinanțat de CNI, suportă corectări având în vedere că sunt întârzieri foarte mari, termenul de finalizare inițial fiind aprilie 2016.

Ioniță a criticat și faptul că pentru modernizarea gardurilor a două cimitire Primăria dă 1022 mii lei și l-a întrebat pe primar dacă aceste sume nu putea fi acordate pentru finanțarea școlilor, a străzilor.

Primarul Marian Dragomir a explicat că această investiție aprține CNI, iar suma reprezintă contribuția primăriei Brăila. Dragomir a explicat că eventualele penalități asupra constructorului pentru întârzieri le poate aplica doar CNI. Primarul a încercat să de-a un atac la consilierul liberal, spunând că acea cofinanțare a fost aprobată într-un alt mandat, când Ioniță ar fi fost consilier, iar el nu ar fi fost în administrație. Numai că realitatea vremurilor respective era puțin invers, Dragomir fiind atunci consilier județean, iar Sorin Ioniță probabil nici nu se gândea să ajungă într-o astfel de poziție.

Dragomir a încercat să scoată guvernarea PSD din ecuație și să arunce ”pisica” în curtea altor partide, uitând că din 2012, cu excepția perioadei de un an a Guvernului Cioloș, prim-ministrul României a fost de la PSD.

Primarul a reușit să puncteze totuși la finalul discursului său, rugându-l pe Ioniță să își scoată guma de mestecat din gură și s- și-o bage în buzunar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.