Copilărie și poezie

Secția „Etnografie” a Muzeului Brăilei „Carol I” organizează marți, 4 iunie 2019, de la ora 10, la sediul din strada Polonă, nr. 14, lectură publică pentru copii cu scriitoarea Vera Crăciun, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului.

Activitatea este organizată în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Iași, Reprezentanța Galați-Tecuci și este parte integrantă a proiectului „Interferente culturale interetnice”.

Prezintă: Violeta Craiu, scriitor.

Moderator: dr. Brîndușa Ilie, muzeograf, secția „Etnografie”.

Invitați: elevii Școlii Primare „Sfânta Maria” Brăila, coordonați de prof. înv. primar Tereza Benedic și prof. înv. primar Nicoleta Herciu.

Vera Crăciun este poet, prozator literatură pentru copii și tineret și a debutat în literatură în 2011 în publicația Meditații și cuvinte. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala București, secția Literatura pentru Copii și Tineret și membru în: Uniunea Internațională a Oamenilor de Creație – Chișinău; Asociația Universul Prieteniei – Iași; Asociația Expresia Ideii – Onești; Societatea Scriitorilor ,,Costache Negri” Galați; Clubul de Literatură pentru Copii și Tineret – Filiala București ,,Clipe albastre’’.

Vera Crăciun este inițiator și coordonator la Cenaclul ,,Destine Junior” Galați, înființat sub egida Societății Culturale ,,Destine” București, Director – scriitor Victor Gh. Stan, Președinte Filiala ,,Literatura pentru copii”.

Vera Crăciun a publicat peste 7 volume de poezii pentru copii dintre care :

Flori dulci de cireșe amare, Editura Pim,  Iași, 2012;

Aproape de cer, Editura Pim, Iași, 2013;

Pe valuri de albastru, Editura Pim, Iași, 2014;

Alb de vis, Editura Pim, Iași, 2016.

De asemenea a publicat peste 10 cărți pentru copii și tineret publicate în țară și în străinătate dintre care:

Dimineți de copil, Editura Pim, Iași, 2015 – povești;

Dansul fulgilor de nea, Editura Silvius Libris, Chișinău, 2015 – povești, poezii, ghicitori;

Joc de aripi, joc de flori/ Prin povești și ghicitori, Editura Pim, 2017 – povești,  poezii și ghicitori și varianta în limba engleză Game of wings, game of flowers, through the tales’ and riddles’ powers!, Editura Pim, Iași, 2018.

Premii obținute:

Premiile I si II – 2013, 2014  2015, 2016 Concurs naţional de poezie Revista Literară  „Dor de Dor”;

 – Premiul Cenaclul „Grai matern” Festivalul Internațional de Poezie Renata Verejanu – 2015 – Chișinău;

Diploma de excelență – pentru profesionalism și consecvență în încurajarea și promovarea lecturii pentru copii în cadrul proiectului: Pe aripi de poveste, 7 octombrie 2017, Biblioteca ,,V.A. Urechia” – Galați;

Diplomă de recunoaștere a meritelor literare – Grup CERVANTES, 2013;

Premiul I, ,,Leonida Lari”, anul 2018.

Publică în diferite reviste literare (selecție):

  • Revista de cultură a Societății Scriitorilor ,,C. Negri”- PORTO FRANCO, care apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România,
  • Revista ,,Dor de dor”
  • Revista ,,Destine’’
  • Revista ,, Boema’’

Prezentă în Dicționarul Scriitorilor Gălățeni – 2016

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.