Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dunărea” al Județului Brăila a solicitat către Consiliul Județean Brăila, majorarea cotei lunare de carburant (motorină) pentru o autoutilitara Opel Vivaro, de la 50 litri/lunî, cât a fost alocat până acum, la 200 litri/lună, începând cu luna aprilie și până la încheierea stării de urgență.
Consilierii județeni au aprobat această majorare a cotei de combustibil pentru această autoutilitară, având în vedere că această mașină efectuează distribuția materialelor de protecție și materialelor medicale către structurile implicate în prevenirea și combaterea Covid 19, la ISU, Spitalul Județean, UPU, DSP și SAJ.
Ulterior încheierii stării de urgență se va reveni la cota lunară aprobata anterior, adică 50 litri/lună.
Consilierul PNL Dănuț Lungu a întrebat dacă nu ar fi cazul să se mărească cota de combustibil și la celelalte autoutilitare ale ISU. Președintele CJ a răspuns că în urma discuțiilor avute cu comandantul ISU Brăila, col. Cristian Ion, acesta i-a comunicat că pentru celelalte autoutilitare se încadrează în cotele stabilite.