CSM a decis suspendarea pe timp de 6 luni a judecătoarei Cristina Coarnă

Consliul Superior al Magistraturii a decis sancționarea judecătoarei Cristina Coarnă de la Judecătoria Brăila, care a înlocuit măsura arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu în cazul unui bărbat acuzat că a violat o minoră de doar 13 ani. Aceasta a fost suspendată din funcție 6 luni. 

Cu majoritate, admite în parte acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva Cristinei Coarnă, judecător în cadrul Judecătoriei Brăila. În baza art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aplică Cristinei Coarnă (…) sancţiunea disciplinară constând în \”suspendarea din funcţie pe o perioadă de 6 luni\” pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) şi art. 99 lit. t) teza a II-a din acelaşi act normativ”, se arată în minuta deciziei Secţiei pentru judecători în materie disciplinară a CSM.

În februarie 2021, Secţia pentru judecători a decis suspendarea din funcție a Cristinei Coarnă pe perioada cercetării disciplinare.

Decizia a fost luată după ce, în decembrie 2020, judecătoarea din Brăila a schimbat măsura arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu în cazul unui bărbat acuzat că a sechestrat şi violat timp de opt luni o minoră de 13 ani.

În motivare se arăta că ”faptele inculpatului, deşi reprobabile, nu sunt de o aşa gravitate încât să fi generat o rumoare socială de amploare, o reacţie a societăţii din care să rezulte că oamenii consideră faptele sale ca punându-le în pericol viaţa, existenţa în vreun fel. Nu au existat ieşiri în stradă, proteste în presă”.

Inculpatul nu a apucat însă să părăsească arestul IPJ, pentru că, pe 15 februarie, Tribunalul a admis contestaţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila şi a menţinut măsura arestului preventiv.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.