Cu permisul suspendat și sub influența unor substanțe interzise, un brăilean de 22 de ani a fost depistat în trafic, în zona centrală a orașului

În data de 24.03.2022, în jurul orei 09:20, polițiști din cadrul Biroului Rutier, au oprit în trafic un tânăr, în vârstă de 22 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Călărașilor din municipiul Brăila.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că tânărul are dreptul de a conduce suspendat. De asemenea, acesta a fost testat cu aparatul Drugtest, rezultând consumul de substanțe interzise, motiv pentru care a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice.

Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat și conducere a unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.