Dacia Unirea Brăila învinsă pe teren propriu de liderul play-out-ului seriei a II-a din Liga a 3-a, Sporting Liești

Sâmbătă după amiază, gălățenii de la Sporting Liești și-au trecut în cont a șaptea victorie în play-out-ul seriei a II-a a Ligii a 3-a. În etapa a opta echipa din Liești a câștigat cu 2-5 (0-3) meciul din deplasare cu Dacia Unirea Brăila.

Jocul de pe ”Municipalul” a fost unul alert, cu multe faze poartă și cu șapte goluri marcate. Lieștiul a deschis scorul în minutul 4 când Bogdan Crihană a marcat cu capul din interiorul careului. În minutul 25, Gicu Iordache a marcat cu un șut din marginea careului, la care mingea a lovit întâi bara și apoi a intrat în poarta lui Moisoiu. Alexandru Stan a stabilit scorul primei reprize în minutul 32 cu aun șut la colțul scurt.

La reluare, Dacia Unirea Brăila a marcat pentru 3-1, în minutul 63. Vali Robu a avut o acțiune individuală pe partea stângă de unde a centrat în fața porții, iar  Sebastian Turcu a trimis în poartă din 6 metri.

În minutul 68 Viorel Costea a refăcut diferența de 3 goluri, scor 4-1, după ce a trimis în poartă din interiorul careului, cu om în spate, sub bara transversală. Alexandru Stan a reușit dubla cu o execuție de la distanță, în minutul 75.

După ce în minutul 85 a ratat dintr-o situație de unu la unu cu portarul Brăneț, Vali Robu a reușit să înscrie în minutul 90, la o acțiune personală pornită de la mijlocul terenului, când a scăpat singur cu portarul și a marcat pentru 2-5. 

Dacia Unirea Brăila: Moisoiu – Stepanenco (min. 73 Gorgovan), Șt. Sava, A. Simion, A. Bădilaș – Răileanu (min. 73 Carnaru), Boroșu, V. Robu, Buhăescu (min. 65 Boroditenco), Orzan (min. 46 S. Turcu) – Ghiță (min. 46 R. Dragomir)

Sporting Liești: Cilighidreanu – Dima, Maftei, Munchiu, Ștefănescu – Iacob, Crihană, AL. Stan, G. Iordache – Al. Grigoraș, V. Costea. Au mai intrat: A. Brăneț, Cucu, Prepeliță, Sănduc, Călin.

Sporting Liești conduce grupa de play-out din seria a II-a cu 48 de puncte, patru puncte mai mult decât principala urmăritoare CSM Focșani, cu două etape înainte de finalul sezonului. Pentru Sporting Liești urmează jocul de pe terenul celor de la Viitorul Ianca, sâmbătă, 20 mai, urmând ca sezonul să fie încheiat cu un joc pe teren propriu contra celor de la Dinamo Bacău. 

Dacia Unirea este pe ultimul loc, cu 2 puncte, iar etapa viitoare va juca în deplasare la Voința Limpeziș. În ultima etapă din acest sezon al Ligii a 3-a, Dacia Unirea va juca pe teren propriu cu Viitorul Ianca.

foto: Sorin Pană

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.