Dănăilă, despre noua aplicație Braicar: ”Este o vopsea bună, la modă, pe un gard vechi, care ascunde un morman de mizerie”

Primarul Brăilei a prezentat, într-o conferință de presă, o aplicație care indică timpul de așteptare în stație al unui autobuz pe o anumită linie de transport, precum și care este cea mai apropiată stație de locația în care se află persoana care acesează aplicația.

Prețul aplicației se regăsește într-un abonament pe care societatea Braicar va trebui să-l plătească lunar, în valoare de 2000 de euro.

Întrebat dacă se justifică acest preț, președintele PNL Brăila, Alexandru Dănăilă a spus că în final, abonamentul este plătit de brăileni și nu de societatea Braicar.

 

 

Acea aplicație costă de fapt bugetul local al Primăriei, al Consiliului Local Municipal, 2000 de euro pe lună. Deci, domnul primar cumpără o aplicație, printr-un intermediar, adică Braicar, astfel încât să zică că nu o cumpără Primăria. De fapt, Primăria subvenționează cu 80% această societate – Braicar – și toți banii pe care Braicar îi cheltuiește sunt dirijați în exclusivitate de primarul Dragomir(…)

Această aplicație, în final, este o vopsea bună, la modă, pe un gard vechi, care ascunde un morman de mizerie”, a declarat președintele PNL, Alexandru Dănăilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.