De Bobotează, la Cazasu s-a desfășurat tradiționala cursă a cailor

Mai mulți locuitori din comuna Cazasu, proprietari de cabaline, și-au scos animalele din grajd și i-au adus la preot, să fie botezați, în zi de sfântă sărbătoare a Botezului Domnului, apoi, unii dintre ei, au participat la tradiționala cursă a cailor. 

Botezul Domnului a fost sărbătorit cum se cuvine la Cazasu, o localitate cu oameni harnici, gospodari, aflată în imediata apropiere a municipiului Brăila. Slujba de sfințire a apelor a fost săvârșită în parohia cu hramul “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” în prezența credincioșilor din comună.

Tradiția „întrecerii cailor” de Bobotează a continuat și anul acesta în comuna Cazasu. Primarul comunei Coadă Elena, viceprimarul Brăilă Iulian Eduard si cei 12 consilieri locali au sprijinit financiar acest concurs pentru a acorda concurenților bucuria de a avea parte și de un premiu la finalul cursei, astfel păstrându-se tradiția mai departe. Au fost premiați caii clasați pe primele 3 locuri. Câștigătorul a primit premiul cel mare de 700 de lei, iar cei clasați pe următoarele două locuri, 500, respectiv 300 de lei.

Tradiția privind cursele de cai se află în regres. În urmă cu mai mulți ani se aliniau la start în jur de 20-25 de călăreți, iar anul acesta au fost doar 4, asta deși la botezul cailor au fost prezenți mai mulți, însă nu toți proprietarii au participat și la cursă.

Imagine

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.