Declarații Raluca Turcan după întâlnirea cu beneficiari ai VMG din comuna Viziru

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan a fost astăzi într-o vizită în județul Brăila pentru a evalua două teme importante pe care le urmărește prin măsuri la nivelul Ministerului Muncii și Protecției Sociale. Una dintre aceste teme este aceea legată de asistența socială, scop în care a avut o întâlnire cu beneficiari ai Venitului Minim Garantat din comuna Viziru.

Raluca Turcan a fost însoțită de directorul general al Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), Lăcrămioara Corcheș și de președintele Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu,dar și se secretarul de stat Cătălin Boboc, președintele interimar al PNL Brăila.

În comuna Viziru, numărul șomerilor cu studii primare este cel mai mare din județul Brăila și unde există 839 de beneficiari de ajutoare sociale. La sfârșitul lunii aprilie 2021, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Brăila erau înregistrați 439 șomeri cu domiciliul în comuna Viziru (din care 159 femei, adică 36,2 %); ponderea șomerilor înregistraţi în total populație stabilă cu vârsta cuprinsă între 18-62 ani la 1 iulie 2020, a fost de 11,7 %. AJOFM Brăila a propus extinderea programului “A doua şansă“ şi în comuna Viziru unde sunt 134 persoane fără studii, astfel încât după absolvire să le crească şansele de ocupare şi să poată fi incluse în programe de formare profesională.

„În privința celor care au posibilitatea să intre pe piața muncii, cu toate că beneficiază de ajutor social, în localitatea Viziru cifrele sunt încurajatoare, cu o singură condiție: dacă și autoritățile locale se mobilizează prin investiții la nivel local. Și o sa vă spun de ce. Acolo există aproximativ 439 de persoane, în comuna Viziru, care sunt înscrise la ajutor social, doar 16 se află în indemnizație de șomaj, ceea ce înseamnă că cei care sunt înscriși la ajutor social au capacitatea de muncă. Și dacă au fost înscriși și la ajutor de șomaj, ceea ce înseamnă că există această capacitate de muncă. Ce probleme întâmpină? Pe de o parte, lipsa educației necesare pentru unii dintre ei de a intra pe piața muncii. Și am întâlnit oameni în putere cu zero clase, fără niciun fel de educație, ceea ce îi face inaccesibili în momentul de față pentru cursuri de calificare pentru piața muncii. Și atunci pentru ei soluția pe care noi am propus-o și o vom urmări la nivelul localității și județului este aceea de a desfășura cursuri «A doua șansă», astfel încât acești oameni să capete un nivel de educație, care ulterior să le permită prin cașlificare să intre pe piața muncii” a spus Raluca Turcan.

Ministrul Muncii a vorbit și despre varianta primirii unor repartiții pentru un loc de muncă, lucru care s-a și întâmplat.

”Noi găsim locuri de muncă, intermediem relația angajat-angajator, trebuie doar voință să-și păstreze locurile de muncă. Am constatat că există deschidere din partea unui investitor local care a acceptat repartiția la locul de muncă, însă acelea nu au fost păstrate decât în proporție de 10%” a mai spus Raluca Turcan.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.