Medicul Antoneta Ioniță, deputat liberal de Brăila, a organizat o dezbatere pe tema ”Accesul la medicamente. Soluții și recomandări”. Dezbaterea a pornit de la faptul că sistemul medical românesc duce lipsă de politici publice predictibile și coerente, dar și de un management performant la Nivelul Ministerului Sănătății, ceea ce face ca pacienții să nu aibă acces la medicamente, medici și investigații medicale.
Aplicarea diferențiată a taxei claw-back, precum și creșterea bugetului pentru medicamentele gratuite și compensate de către Casa Națională a Asigurărilor de Sănătate ar putea echilibra situația, iar studiile au demonstrat că introducerea pe lista de medicamente compensate a unor produse noi, moderne și posibilitatea medicilor de familie de a le prescrie ar duce la scăderea costurilor din sistem. Accesul la investigații și tratamente moderne generează economii, crește calitatea actului medical și a vieții pacientului. Acestea sunt doar câteva dintre concluziile dezbaterii ”Accesul la medicamente. Soluții și recomandări”, organizată de deputatul PNL Antoneta Ioniță, la Palatul Parlamentului, pe 15 ianuarie 2019.
O dezbatere necesară, în condițiile în care criza de medicamente din România se acutizează de la o perioadă la alta. Statisticile oficiale ale Ministerului Sănătății vorbesc despre dimensiunea dezastrului: numai în ultimii doi ani, au fost retrase de pe piață 2.400 de medicamente generice ieftine, majoritatea fabricate în România, 536 medicamente originale și 452 de medicamente cu Denumire Comună Internațională Unică. Alte 1.075 de medicamente generice și vaccinuri au fost livrate cu discontinuitate către farmacii sau rețele medicale.
Cei mai afectați sunt bătrânii și bolnavii cronic, care nu mai au acces la medicamentele românești ieftine, dar situația se răsfrânge și asupra copiilor și a adulților. Nemulțumirile au fost punctate în cadrul dezbaterii ”Accesul la medicamente. Soluții și recomandări”, la care au participat reprezentanți ai grupurilor de analiză în politici publice, lideri ai asociațiilor pacienților cu diferite afecțiuni, medici, farmaciști, reprezentanți ai organizațiilor profesionale, producători de medicamente.