Doi bărbați, din Tufești și Stăncuța, s-au ales cu dosare penale pentru infracțiuni de braconaj pisicicol

În data de 14 aprilie a.c., polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Viziru au efectuat șapte percheziții la domiciliile mai multor persoane, pe raza comunelor Tufești, Stăncuța și Berteștii de Jos.

Astfel, la domiciliul unui bărbat, în vârstă de 39 de ani, din comuna Tufești, au fost descoperite nouă plase de pescuit de tip setcă, multifilament.

De asemenea, în locația folosită de un bărbat, în vârstă de 53 de ani, din comuna Stăncuța, au fost descoperite șase plase de pescuit de tip setcă multifilament.

Bunurile descoperite au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar pe numele celor doi bărbați au fost întocmite două dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de producerea, importul, comercializarea, deținerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârșelor, vintirelor, precum și a altor tipuri de unelte de pescuit comercial.

Totodată, la domiciliul unui bărbat, în vârstă de 49 de ani, din comuna Stăncuța, au fost descoperite două plase pentru pescuit de tip setcă multifilament și o plasă de pescuit de tip setcă monofilament, ce au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Pe numele acestuia, a fost întocmit dosar penal și se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de producerea, importul, comercializarea, deținerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârșelor, vintirelor, precum și a altor tipuri de unelte de pescuit comercial și producerea, importul, deținerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament, cu excepția setcilor folosite pentru pescuitul calcanului, cu mărimea ochiului de minimum 400 mm din OUG 23/2008.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.