La data de 07 octombrie a.c., poliţiştii i-au identificat, pe raza municipiului Brăila, pe doi minori, bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
La data de 07 octombrie a.c., la ora 03:40, poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică i-au identificat pe Şoseaua Buzăului din municipiul Brăila, pe doi minori, în vârstă de 12 şi respectiv 14 ani, primul domiciliat în comuna Viziru, iar cel de al doilea în municipiul Brăila, bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
În fapt, în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, cei doi minori au sustras două biciclete.
Polițiștii brăileni au întocmit în cauză un dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.