Doi temerari români străbat 2600 km cu caiacul pe Dunăre până la Marea Neagră

Profesorul Marin Chirazi și fostul său elev, sportivul Alin Vorniceanu, vor străbate 2600 de km pe Dunăre, în caiac, în luna iulie. Pornesc astăzi din Ulm, Germania (primul loc de unde Dunărea devine navigabilă), trec prin 8 țări și 4 capitale, cu cel puțin 100 km parcurși zilnic, și sosesc la Sulina în timp record, cu resurse minime, izolaţi de societate, doar vâslind şi campând pentru somn pe malul Dunării. Cei doi nu vor avea asistență de pe mal.

La 10 ani de la doborârea recordului de străbatere a întregului curs al Dunării, cu o performanță de 30 de zile în 2012, Marin Chirazi și Alin Vorniceanu se reîntorc în caiacele lor și vâslesc din nou pe Dunăre în iulie 2022, propunându-și să scurteze recordul la maxim 26 de zile, cu peste 100 km parcurși zilnic. Traseul lor traversează 8 țări – Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croația, Serbia, Bulgaria și România – și 4 capitale – Viena, Bratislava, Budapesta și Belgrad și se încheie la finalul lunii, într-o cursă plină de neprevăzut, depășirea limitelor și mult curaj.

Imagine

Ei vor să arate lumii că atunci când îți dorești ceva cu adevărat, când muncești din greu și ești perseverent, poți ajunge acolo unde îți propui.

Marin Chirazi, profesor la Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași: „În peste 40 de ani petrecuți în sistemul competițional al sportului de performanță – judo mai exact, în calitate de concurent – am învățat să pierd și să recunosc valoarea adversarului, am simțit gustul victoriei și modul cum reacționează psihicul. Dar cel mai mult am învățat că fiecare dintre noi este responsabil de acțiunile sale. Cei din jurul nostru pot fi factori stimulenti, provocatori sau inhibitori. Libertatea pe care ți-o oferă deplasarea pe apă am simțit-o acum 35 de ani. Mi-am dat seama că efortul fizic, ciclic se poate transforma într-o formă de meditație, introspecție cu efecte majore asupra comportamentului relațional.  Astfel, în cursele efectuate – parcurgerea Dunării (acum 10 ani), străbăterea Europei în caiac din Marea Nordului până în Marea Neagră, înconjurul Mării Negre – au avut o contribuție decisivă în dezvoltarea mea personală psihică și spirituală.”

Alin Vorniceanu, sportiv și fost elev al profesorului Marin Chirazi: „Deși aveam doar 8 ani când am luat contact cu sportul, la lupte greco-romane, am realizat că eram foarte ambițios, îmi doream să arăt că sunt puternic. Pentru mine sportul a fost modul prin care am reusit să ating și cote înalte, pe plan fizic și psihic, să depăsesc mediocritatea; abia la vârsta de 23 de ani m-am regăsit, atunci când am fost la primul concurs de 90 km, în munții Bucegi. Toți cei cărora le ceream un sfat îmi spuneau că nu voi reuși, că nu am mai făcut asta și nu voi reuși. Eu credeam cu tărie că se POATE, știam asta, simțeam că se poate! Aveam de gând să demonstrez asta, printr-un rezultat notabil, nu numai să termin cursa. Am fost educat să mă gândesc la podium, totuși am reușit să mă clasez pe locul 4 cu 24-25 de ore de chin, de suferință.  Incredibil ce am reușit să realizez, de unul singur; din acel moment mi-am dat seama că totul depinde mine, fiind începutul acestor descoperiri fizice și mai ales psihice. Tot ceea ce suferim în antrenamente sau concursuri nu se compară cu suferința celui care nu poate deloc, de exemplu o persoană cu dizabilități. Principiile vieții sunt simple, dar precise. Sunt întreg, sănătos, nu am de ce să mă plâng. Tot timpul voi găsi o cale prin care să continui.  A renunța înseamnă să pierzi lupta cu tine. Eu mă voi ridica de fiecare dată și voi înainta!”

Inițiativa este susținută de Asociația Antonia pentru Educație și Inovare Socială, Centrul de afaceri Expert Mind și Tehno Steel Construct și este dedicată copiilor, tinerilor și tuturor sportivilor care vor să își depășească limitele și să își contureze viitorul cu propriile eforturi și vise. 

ImagineImagine

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.