Dosare penale pentru conducere fără permis

Sâmbătă, 4 iunie a.c., ora 15:00, polițiști din cadrul Biroului Ordine Publică au oprit în trafic, un tânăr, în vârstă de 26 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un moped ce nu avea montată plăcuța cu numărul de înregistrare, pe strada Calea Galați din municipiu.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar mopedul este neînregistrat.

În cauză a fost întocmit dosar penal în care se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul neînmatriculat.

De asemena, tot în ziua de 4 iunie a.c., în jurul orei 15:30, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Brăila au oprit în trafic o femeie, în vârstă de 35 de ani, din județul Galați, în timp ce conducea un autoturism, pe E 87, în localitatea Baldovinești.

În urma verificărilor efectuate de polițiști, a rezultat faptul că aceasta are dreptul de a conduce suspendat.

În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ocnducere a unui vehicul fără permis de conducere.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.