Două dosare penale pentru conducere cu permisul suspendat

În cursul zilei de luni, 21 martie, polițiștii brăileni au depistat în trafic doi conducători auto care se aflau la volan în ciuda faptului că anterior le fusese suspendat dreptul de a conduce pentru infracțiuni la regimul rutier. Curajul celor doi bărbați le-a adus acestora dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat.

În ziua 21 martie a.c., la ora 10:35, polițiști din cadrul Serviciului Rutier, au oprit în trafic un bărbat în vârstă de 54 de ani, din orașul Însurăței, în timp ce conducea un autoturism în localitatea Valea Cânepii. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul are dreptul de a conduce suspendat.

Astfel, pe numele său a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat.

Ieri după-amiază, în jurul orei 16:00, polițiști din cadrul Biroului Ordine Publică, au oprit în trafic un bărbat în vârstă de 40 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un autoturism pe strada Vadul Ghecetului, din municipiu. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul are dreptul de a conduce suspendat.

Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.