Două persoane au părăsit locul de izolare instituționalizată și au fost trimiși în carantină

Astăzi, 08.04.2020, la nivelul județului Brăila sunt monitorizate de către Direcția de Sănătate Publică 1640 de persoane, aflate în izolare voluntară la domiciliu și 448 de persoane care se află în carantină instituționalizată.

Până în prezent, 3.429 de persoane au ieșit din autoizolare, la încheierea celor 14 zile și 180 de persoane au primit avize epidemiologice de a ieși din carantină instituționalizată. De asemenea, conform raportării DSP Brăila, în prezent, sunt 14 cazuri  confirmate pozitiv de COVID-19, din care 2 cazuri au fost declarate vindecate. Două cazuri sunt ale unor medici brăileni, care lucrează în Galați, iar al 14-lea caz este rezultat în urma unei anchete epidmiologice în cazurile confirmate, contact în Galați, cu domiciliul în Brăila.

În ceea ce privește sancțiunile aplicate, Inspectoratul de Poliție Județean Brăila informează că, în ultimele 24 de ore, au fost executate peste 25 de misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii Covid-19. De asemenea, polițiștii au verificat modul de respectare a măsurii de izolare sau carantină în cazul a 870 de persoane, în 647 de locații, și au fost supuse controalelor 72 de societăți comerciale pentru a se asigura suspendarea activității. Astfel, în urma activităților desfășurate, au fost aplicate 56 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 150.000 de lei. Dintre sancțiunile contravenționale aplicate, 51 au fost pentru nerespectarea măsurii privind restricționarea circulației, în conformitate din Ordonanța Militara nr. 3/2020.

De asemenea, în cursul zilei de ieri, polițiștii brăileni au depistat 2 persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu, acestea fiind sancționate contravențional cu amenzi, în valoare totală de 22.000 de lei, și au fost conduse într-un centru de carantină pentru o perioadă de 14 zile.

Tot ieri, polițiștii au întocmit si un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor și continuă cercetările față de un tânăr care a părăsit instituția de carantină, acesta fiind depistat la scurt timp și reintrodus în carantină pentru o nouă perioadă de 14 zile. Acesta a încercat să părăsească locul de carantină, coborând de la geamul camerei în care era carantinat.

Precizăm faptul că, de la debutul epidemiei, polițiștii au aplicat 3.163 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 5.767.000 de lei, și au întocmit 4 dosare penale pentru infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.