Două tinere din comuna Vișani, au furat boxe audio dintr-un imobil

Joi, 27 aprilie a.c., polițisti din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Făurei în urma activităților efectuate au identificat două tinere, în vârstă de 27 și 28 ani, ambele din comuna Vișani, județul Brăila, bănuite pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În fapt, miercuri, 26 aprilie, cele două tinere, ar fi pătruns prin efracție într-un imobil situat pe raza comunei Vișani, de unde ar fi sustras boxe audio, creând un prejudiciu în valoare de 1.000 de lei. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate de polițiști.

Cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.