Dumitru Costin, președinte Blocul Național Sindical: O parte din mediul este disperat să școlarizeze adulții după ce a pierdut studenții

Având în vedere că proiectele Legilor educației au intrat începând de marți în dezbaterea comisiilor din cadrul Senatului României, Blocul Național Sindical semnalează o anomalie prezentă în aceste proiecte. Constatăm că mediul universitar intenționează să preia, pe lângă cursurile universitare de licență, masterat și doctorat, și cursurile de formare profesională adresate adulților, aspect care va permite celor cu studii medii sau postliceale care vor să urmeze anumite cursuri de formare profesională continuă să trebuiască să se înscrie la universități pentru a obține o calificare.

,,Considerăm că acest demers este degradant pentru mediul universitar românesc și credem că nu este dorit de universități prestigioase din România, ci mai degrabă de cele care au o ofertă educațională slabă și neatractivă pentru studenți.În disperare de cauză pentru a supraviețui, din lipsă de alternative, recurg la acest demers pentru a se finanța. Un astfel de demers afectează imaginea întregului mediu universitar. În loc să fie orientate spre educație inițială de calitate, spre cercetare, dezvoltare,  universitățile îi vor forma, pe viitor, pe cei care au terminat liceul, dar n-au luat examenul de Bacalaureat.”, a declarat DUMITRU COSTIN, președintele Blocului Național Sindical.

În prezent, programele de formare profesională a adulților pot fi desfășurate de organizații de drept public sau privat autorizate ca furnizori de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, prin Comisiile de Autorizare Județene.  În viitor, așa cum prevăd aceste proiecte, o parte din programele de formare profesională (programe de formare continuă/ specializare / perfecționare)  pentru absolvenții de studii universitare, vor fi asimilate programelor postuniversitare și vor fi derulate de instituțiile de învățământ superior.

Conform acestei intenții, programe ca „manager de proiect”, „specialist recrutare”, „analist de mediu”, „expert achiziții publice” si multe altele, programe care aveau o durată variabilă, nu mai mare de 180 de ore, vor deveni programe postuniversitare, ceea ce va presupune durate de timp mai lungi, derulare mai puțin flexibilă, atât de necesară în formarea profesională a adulților, dar mai ales costuri mai mari, costuri care vor afecta bugetele companiilor și buzunarul persoanelor care vor să evolueze profesional. Același lucru va fi valabil, așa cum prevăd aceste proiecte, și pentru programele de formare profesională nivel 5 (care reprezintă, în fapt, școala postliceală sau școala de maiștri), asimilate și ele programelor postuniversitare și care vor fi derulate de instituțiile de învățământ superior (deși nivelul 5 CNC nu este subsumat învățământului superior). De exemplu, o persoană care dorește să se califice profesional ca maistru va trebui să urmeze un curs postuniversitar din cadrul unei instituții de învățământ superior pentru a putea primi certificarea.

Actuala formă a proiectului privitor la cursurile de formare profesională a adulților nu are în vedere provocările cu care se confruntă piața muncii din ziua de astăzi. În prezent, liceenii sunt atrași de universități străine prin burse și programe ofertante. În loc să se adapteze provocărilor actuale, dat fiind că numărul de studenți români este în scădere, mediul universitar își propune să ia o halcă importantă din formarea profesională a adulților.

,,În disperare de cauză, după ce au spulberat sute de milioane de euro nerambursabili pentru finanțare de studii doctorale (care au creat și continuă să creeze probleme uriașe României) s-au gândit acum că este bine să se înfrupte și din banii destinați formării profesionale continue a adulților. Privind aceste modificări, ne așteptăm ca, în curând, mediul universitar să ceară amendamente la aceste legi și să ne trezim că în cadrul instituțiilor de învățământ superior se vor organiza cursuri postuniversitare pentru spălători de vitrine și lucrători salubrizare spații verzi.

Oare cum vă sună acest articol:  «Instituțiile de învățământ superior sunt acreditate pentru a organiza, pentru tinerii absolvenți de liceu care nu au diplomă de bacalaureat, programe de formare profesională a adulților, de nivel 5, în vederea pregătirii pentru examenul de Bacalaureat». Și oare pe ce bani?”, a adăugat DUMITRU COSTIN, președintele Blocului Național Sindical.

Blocul Național Sindical atrage atenția că Legea învățământului superior este o lege distinctă de Ordonanța de Urgență 129/2000 privind formarea profesională a adulților, iar noile prevederi incluse în proiectele Legilor educației nu pot fi amestecate în niciun fel, mai ales că furnizorii de formare profesională au propria metodologie de autorizare și propria metodologie de certificare a formării profesionale.

Pe această cale, Blocul Național Sindical transmite Senatului României să îndrepte aceste erori grave din proiectele Legilor educației, care reprezintă prin conținutul lor voit nepotrivit, o intruziune intolerabilă asupra pieței de formare profesională continuă a adulților și, în același timp, o amenințare la adresa pieței muncii din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.