Evoluţia remarcabilă a corului brăilean a fost răsplătită cu „Premiul pentru interpretarea unui repertoriu național”

Evoluţia remarcabilă a corului brăilean a fost răsplătită cu „Premiul pentru interpretarea unui repertoriu național”
PREMIU OBŢINUT DE CORUL MIXT „TRISON” LA FESTIVALUL INTERNAŢIONAL DE LA NIŠ (SERBIA)
Corul mixt „Trison”, dirijat de profesorii Marcica şi Ştefan Lupu, a participat cu succes, ca unic reprezentant al României, la cea de-a XXVIII-a ediţie a Festivalului Coral Internațional de la Niš (Serbia), desfăşurat în perioada 7‑10 iulie 2022.
Prestigiosul cor din cadrul Şcolii Populare de Arte şi Meserii „Vespasian Lungu” Brăila a susţinut concerte în zilele de 8 şi 9 iulie, alături de alte 21 de ansambluri din Bulgaria, Macedonia de Nord, Muntenegru, Serbia şi Uruguay, pentru ca în seara finală să participe la gala festivă (în cadrul căreia a interpretat două piese deosebite – „Ghana Alleluya” şi „Tebe Poem” de Stevan Mokranjac – alături de încă trei coruri din Serbia) şi la ceremonia de premiere, fiind recompensat, din partea juriului de experți, cu „Premiul pentru interpretarea unui repertoriu național”.
Transmitem felicitări şi mulţumiri atât domnilor profesori dirijori, cât şi membrilor corului şi le dorim multe reuşite în continuare.” a spus managerul Școlii Populare de Artă ”Vespasian Lungu” Brăila, Gigi-Cristian Morozan.
Sursa: Realitatea de Braila
Citește și:
- 22:03 - Scandal între Primăria Generală și Consiliul Genereal pe tema scumpirii biletelor STB: proiectul revine pe masa decidenților
- 20:03 - Rețeta lui Sorin Bontea pentru drobul de miel. Trucul simplu care duce gustul de Paște la un alt nivel
- 19:56 - Va plăti Europa prețul războiului lui Trump împotriva Iranului? - analiză POLITICO
- 19:50 - Speriați de situația din Orientul Mijlociu, românii preferă să-și petreacă vacanța de Paște pe litoral și în stațiunile de munte
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News











