Expoziție documentară Fănuș Neagu

Ca în fiecare an pe data de 5 aprilie, marele povestitor Fănuș Neagu este sărbătorit cu ocazia aniversării zilei de naștere. Anul acesta ar fi aniversat 90 de ani de existență și 68 de ani de activitate literară, fiind unul dintre cei mai talentați autori contemporani, care va rămâne în memoria cititorilor cu volume precum „Frumoșii nebuni ai marilor orașe”, „Dincolo de nisipuri” sau „Cartea cu prieteni”.

În viziunea lui Eugen Simion adjectivul ”fănușian” ilustrează caracterul inconfundabil al textelor autorului, scrieri pline de culoare, lirism, spiritualitate, care au o savoare lexicală aparte. Povestirile lui Fănuș au fost mereu receptate ca fiind un material literar valoros, sursele de inspirație fiind Bărăganul, bălțile și exotica ambianță portuară dunăreană. Lumea țărănească a lui Fănuș Neagu aduce cu descrierea țăranilor din romanele lui Zaharia Stancu, senzualitățile lui Panait Istrati, autorul fiind asemănat cu Faulkner, Caldwell, Steinbeck, scriitori din literatura americană. Proza sa trebuie privită nu neaparat ca proză, ci ca un joc de artificii lingvistice.

Din vasta sa operă amintim câteva titluri de romane: „Ningea în Bărăgan”, „Cantonul părăsit”, „Caii albi din orașul București”, „Îngerul a strigat”, „În văpaia lunii”, „Insomnii de mătase”, „Pierdut în Balcania”, „Povestiri din drumul Brăilei”, „Amantul marii doamne Dracula”, „Pierdut în Balcania”. La acestea se adaugă nuvele, piese de teatru, scenarii de film, nenumărate articole de presă și cronici sportive.

Expoziția documentară „Insomnii de mătase” este găzduită de Secția Împrumut pentru Adulți din cadrul Bibliotecii Județene „Panait Istrati” Brăila, poate fi vizitată în perioada 5 – 21 aprilie 2022 și este realizată de Camelia Aurelia Cherciu, bibliotecar.

 

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.