Alexandru Dănăilă acuză conducerea APT pentru facturile incredibile la telefonie
Președintele Partidului Național Liberal, Alexandru Dănăilă a vorbit în cadrul unei conferințe de presă despre faptul că Administrația Piețelor și Târgurilor din Brăila este la un pas de faliment. În aceste condiții, liberalul a atras atenția asupra faptului că directorul societății își permite să piardă procese în instanță cu angajații pe care i-a demis.
”Doamna director a dat afară 80 de oameni de la piață, societatea este în pragul insolvenței și probabil a falimentului, pentru că profitul prognozat este undeva la 7000 de lei, dacă nu mă înșel. 7000 de lei ăștia, or să meargă pe pierdere, în momentul în care vor face plata pentru această hotărâre judecătorească. Plus că mai au niște procese, pentru alte despăgubiri și alte chestiuni pe care ar trebui să le plătească. Deci ei nu au terminat procesele, inclusiv cu noi, dacă ne ducem să ne luăm banii pentru cheltuielile de judecată, creăm o pierdere pentru societate”, spune președintele PNL Brăila.
Alexandru Dănilă a dat drept exemplu facturile lunare pe care le înregistrează APT la telefonie. Președintele PNL susține că acestea depășesc costurile pe care le înregistra societatea, la acest serviciu, pe vremea când avea și 150 de angajați.
Lună de lună, facturi pentru telefonia mobilă, aferente unui număr de telefoane la o treime față de ce se folosea în anii trecuți, la o sumă de 110 milioane de lei vechi – 11.000 de lei pe lună – 15, 20 de telefoane ale angajaților. Înainte, când erau 150 de angajați, aveau telefoane duble, ca număr și se plătea aproape jumate. O societate care are un profit de 5000 de lei, 6000 de lei, într-un an de zile, care este de stat și trebuie să plătească și o redevență, să dea și din dividente Consiliului Local Municipal ajunge să aibă niște facturi dinastea la telefonie”, a atras atenția lideul PNL, Alexandru Dănăilă.