Fostul secretar de stat la Ministerul Muncii, Cătălin Boboc acuzat că ar FURA curent la locuința sa din Brăila

Fostul secretar de stat în Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Cătălin Boboc este acuzat că avea un contor branșat ilegal, aflat sub tensiune, la locuința sa din municipiul Brăila. Furnizorul de energie a sesizat polițiștii după ce, luni, 3 octombrie, în jurul orei 11.15, a identificat contorul branșat ilegal, aflat sub tensiune. 

Luni, 3 octombrie a.c., un angajat din cadrul S.D.E.E Muntenia Nord- Sucursala Brăila, a sesizat ofițerul de serviciu al Politiei Municipiului Brăila cu privire la faptul că în urma unor verificări, efectuate pe raza municipiului Brăila, ar fi identificat un contor branșat ilegal, aflat sub tensiune, dar energia consumată nu era facturată. 

”Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar la adresa indicată nu au fost identificate persoane. În continuare se efectuează cercetări în vederea identificării proprietarilor imobilului și stabilirii cu exactitate a situației de fapt. În cauză a fost întocmit dosar penal și se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt și executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe  la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare, conform Legii nr. 123/2012 a energiei electrice și gazelor naturale” au transmis reprezentanții IPJ Brăila.

Conform legii, infracțiunea de executarea sau folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Se pare că la adresa respectivă nu mai exista contract de furnizare a energiei electrice din anul 2008. 

Fostul secretar de stat la Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Cătălin Boboc, dar și fost senator în mandatul 2012-2016 și prefect al județului Brăila în perioada ianuarie -august 2020, a declarat pentru Realitatea Plus că la mijloc este o confuzie.

„Mi-e și penibil să vorbesc pe acest subiect. Am contor, am contract. Plătesc factură. Asta este tot ce ține de mine. Mai departe, că este o confuzie sau că cineva s-a gândit că dă bine, este fix treaba lor. (…) Nu a venit nimeni (la adresa respectivă – N.R). Eu am fost la București, nu știu, habar n-am. Nu aveau de ce să vină de vreme ce eu am totul în regulă,” a declarat Cătălin Boboc.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.