Galerie foto+video: Sărbătoarea Bobotezei la Brăila

Astăzi, de la ora 8.00, la Catedrala Nașterea Domnului din Brăila a avut loc slujba de Bobotează. După ora 11.15 s-a plecat în procesiune pe Calea Călărașilor, până pe faleza Dunării unde a avut loc slujba de sfințire a apelor și prinderea crucii. La evenimentul de pe Faleză au fost prezenți circa 1000 de brăileni.

Toate parohiile, în toate sfintele locașuri, au pregătit cu atenție sărbătoarea, au îmbuteliat agheasma, care vă așteaptă în toate sfintele biserici, în zilele de 6 și 7 ianuarie, cu încredințarea binefacerii, binecuvântării și darului sănătății pentru noi toți, de Bobotează și în tot restul vieții noastre.

Crucea aruncată în Dunăre de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, iar 9 bărbați s-au aruncat în apele Dunării să o recupereze. Fericitul câștigător a fost Răzvan Rahel, în vârstă de 35 de ani, care lucrează militar și este căsătorit. În 2012 a prins crucea pentru prima dată, dar atunci i-a dăruit-o nepoțelului lui, iar pe aceasta vrea să o păstreze pentru familie.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.